Ilie Bolojan, acest Gingis Han care aduce la putere Hoarda de Aur
Mă mir că nimeni din partidele aflate la putere nu observă, sau nu spune, că Ilie Bolojan este, de facto, promotorul AUR. Nu suferința pensionarilor și a tuturor românilor cu venituri mici reprezintă aspectul cel mai nociv al măsurilor luate de Bolojan, nici măcar stagnarea economică a României nu este cel mai mare rău, cât acela că acest premier acționează pentru a aduce AUR la putere, ceea ce ar însemna un dezastru mai mare decât orice criză.
Susținătorii AUR au doza lor de dreptate. Când un guvern așa-zis pro-european te aduce la sapă de lemn, cauți o alternativă, iar alta decât nenorocitul de partid al lui Simion nu există. I-am putea judeca pe auriști doar dacă în țară ar mai exista cel puțin un partid de opoziție, dar pentru că AUR e singur, reprezintă și singura scăpare. Aș merge până acolo încât să spun că votul pentru AUR, dacă Bolojan rămâne la putere, reprezintă un firesc exercițiu democratic.
Liviu Popescu, o vedetă a Facebook-ului, a descris perfect această situație: ”Dar dacă din vara asta, din iunie-iulie 2026, România nu începe să decoleze, dacă veniturile clasei mijlocii nu se reechilibrează, dacă nu împingem înainte investițiile, dacă nu cresc veniturile per total, ne cam ia dracu. Până în acest moment cele două tabere nu și-au micșorat suporterii dar nici nu și-au furat dintre ei. Nici nu aveam cum să luăm din ai lor în contextul taxelor mărite. Dar acum Coaliția trebuie să știe că 2026 – 2027, această perioadă este fatală pentru pas înainte. Dacă numărul pro Europenilor nu crește de la 6 la 7 milioane, pe fondul unei creșteri a nivelului de trai, calității vieții, salariilor, atunci partida e pierdută.”
Ce poate însemna o guvernare AUR? Trebuie precizat că AUR, dacă ar câștiga alegerile, l-ar propune premier pe zurliul națiunii, am avea în fruntea guvernului un individ dus cu pluta a cărui singură idee de reformă este transformarea României într-o rețea de cooperative familiale, între care la loc de frunte s-ar situa cele care s-ar ocupa de ”industria calului”. Aceasta nu este o simplă exagerare, ci un avertisment referitor la riscurile tot mai mari pe care le presupune ascensiunea acestei formațiuni extremiste.
Mai grav, existența unui asemenea scenariu ar însemna nu doar o prăbușire economică, ci și o aservire a țării față de Rusia. Imaginarul nostru devine real când ne gândim la Călin Georgescu iesind la televizor și spunând că trădătorii care au guvernat ne pun în situația de a solicita un credit din partea Rusiei pentru plata datoriei externe. Prim-vicepreședinte AUR este Dan Dungaciu, un ostil față de Uniunea Europeană, ceea ce este extrem de îngrijorător.
Dacă am încerca o intervenție teoretică, poate că cei de la AUR nu ne vor scoate din NATO, dar tot ar rămâne realitatea că vor începe vânătoarea de vrăjitoare pentru a da satisfacție propriului electorat. Actele de linșaj juridic și circ juridic ar deveni norma, așa cum s-a și observat din trecut. În vreme ce poporului i se va livra circ în loc de pâine, un roi imens de lăcuste flămânde s-ar arunca asupra României, fără ca nimeni să poată reacționa.
Selectarea legilor de către Bolojan ar putea reduce deficitul bugetar la zero, dar va fi degeaba, dacă țara va ajunge sub o dictatură. Oamenii cu adevărat raționali privesc aceste scenarii ca fiind imposibile, sperând că Uniunea Europeană nu va permite o asemenea degenerare. Totuși, este important să ne reamintim că administrația Trump ar saluta transformarea României într-o dictatură și undeva, într-un ungher îndepărtat, Trump ar putea să-l felicite pe Simion pentru victorie.
În concluzie, premierul Bolojan și președintele Dan trebuie să aibă o reacție urgentă, explicând partenerilor de la Bruxelles și Paris că AUR tinde să depășească 40% și va putea realiza o majoritate la viitoarele alegeri. Păstrarea unui deficit bugetar la un nivel care ar putea deveni minor este nesemnificativă în comparație cu menținerea României pe harta țărilor democratice. Deocamdată, ne îndreptăm cu inconștiență spre aurism, sub guvernarea lui Ilie Bolojan, acest Gingis Han care aduce la putere Hoarda de Aur.