SIMȚIM CĂ NU EXISTĂM
Se pare că trăim într-o lume în care vocea noastră, a cetățenilor, a fost redusă la tăcere. Nimeni nu ne întreabă ce credem, dar deciziile care ne afectează profund sunt luate fără să ne pese de consecințele devastatoare. Atunci când Nicolae Ceaușescu a decis să plătească datoria României, nu am fost întrebați. Iar acum, nici Ursula von der Leyen nu ne ascultă strigătul de ajutor în fața cheltuielilor exorbitante pentru susținerea Ucrainei, totul în detrimentul nostru, al poporului.
Singura concluzie pe care o putem trasa din această absență de dialog este că nu existăm. Nici eu, nici tu, nici el. Numim Rusia agresor, dar este ușor să pui etichete, mai ales când acțiunile noastre sunt dictatele de tehnocrații europeni care nu au nicio legătură cu realitatea cotidiană a cetățenilor europeni.
Bla-bla-ul din culise
Astfel, când aflăm că Ursula a schimbat mesaje cu CEO-ul Pfizer, ne întrebăm ce se ascunde în spatele ușilor închise. Miliardele cheltuite pentru vaccinuri nefolosite nu au fost niciodată justificate, iar transparența e o glumă proastă. Când premierul Bolojan a decis să nu impoziteze jocurile de noroc, bun băiat, căci fratele președintei are afaceri în domeniu, nu-i așa?
Recent, Uniunea Europeană ne anunță cu surle și trâmbițe despre trimiterea a 4,05 miliarde de euro Ucrainei, fără ca cineva să fi întrebat poporul român dacă este de acord cu aceste alocări. Suntem pe cale să devenim punctul slab al european?
Mesajul conspiraționist
Un mesaj distribuit cu freneticitate arată cum Putin și Trump s-ar fi întâlnit, discutând despre schimburi informaționale în afaceri de stat. Aceste teme pot părea absurde, dar nervozitatea și neîncrederea sunt în aer.
Solidaritate versus neglijență
Ajutorul României către Ucraina se ridică la sub 0,5% din PIB, iar alte estimări sugerează că susținem mai mult decât putem suporta. Corina Crețu vorbește despre ajutoare care depășesc 3,5% din deficitul bugetar, în timp ce cerințele Comisiei Europene devin un adevărat ghem de contradicții și confuzie.
Promisiunile legate de investiții în infrastructură, educație și sănătate sunt doar vorbe goale. Când se decide alocarea fondurilor pentru arme, ne stă în față întrebarea: unde sunt prioritățile? De ce nu investim în oameni? De ce nu ne protejăm proprii cetățeni care suferă din cauza crizei economice?
Fractura logicii
Pentru a fi politicos, e o fractură de logică în declarațiile autorităților. E clar că ne confruntăm cu minciuni și manipulări, iar săracii sunt cei care suferă.
Suntem întrebări fără răspuns. Suntem umbra unei națiuni care, în loc să se implice și să lupte pentru viitorul său, preferă să tacă și să asculte promisiunile goale ale celor care ne conduc. “Fiți transparenți, căci simțim că nu mai existăm!” – un ultim strigăt în disperare.
Gheorghe Smeoreanu
Sursa: curier.ro
