Reflecții asupra amplasării bustului lui Adrian Păunescu
Participarea la dezvelirea propriului bust sau la botezarea unei străzi cu numele său este, din punctul meu de vedere, o situație jenantă pentru orice personalitate în viață. Aceasta denotă fie un grad ridicat de încredere în sine, fie o orbire cauzată de orgoliu, care îl îndeamnă pe individ să accepte astfel de onoruri în prezent.
Îmi dau seama că abordarea mea poate părea rigidă sau solemnă, dar consider că este esențial ca o astfel de recunoaștere să vină după o evaluare corectă a contribuțiilor unei persoane. În 2003, Școala Generală nr. 15 din Pitești a fost redenumită în cinstea lui Adrian Păunescu, iar el însuși a fost prezent la ceremonie. Presa a relatat că evenimentul a adunat mulți admiratori, iar vocea sa a impus o liniște deosebită în rândul elevilor, în fața căror a lansat apelul: „Să învățați!”
Se pare că societatea contemporană a început o „modă” de a ridica statui persoanelor în viață, o schimbare semnificativă care, conform unui studiu realizat de organizația culturală Art UK, a dus la dezvelirea mai multor statui ale celor vii decât ale celor decedați în 2023. Acest demers are menirea de a celebra realizările actuale și de a promova diversitatea, dar eu nu pot să nu mă întreb de ceea ce înseamnă acest fapt pe termen lung.
Un bust sau o statuie este creat din materiale menite să dureze secole, cum ar fi marmura sau bronzul. Ridicarea unui astfel de monument implică nevoia de a recunoaște faptele semnificative ale unei persoane, cele care au adus beneficii unei comunități sau unui domeniu întreg. Mă întreb dacă toate aceste statui vor fi considerate o valoare în viitor sau, dimpotrivă, vor deveni „poluante” în peisajul urban.
Într-adevăr, momentul instalării bustului lui Adrian Păunescu în Grădina Icoanei s-a întâmplat la scurt timp după moartea sa. Aici, să nu uităm că Păunescu nu a fost prezent, iar graba de a ridica monumentul a aparținut celor care, poate, au dorit să anticipeze o validare care ar fi trebuit să vină cu timpul.
În opinia mea, amplasarea bustului a fost o idee pripită. Chiar dacă apreciez multe dintre poeziile lui Păunescu și contribuțiile sale la cultura română, întrebarea care persistă este dacă acest tip de omagiu ar trebui să fie făcut în timpul vieții cuiva sau dacă este mai bine să lăsăm viitorul să decidă valoarea acestor personalități. Societatea va judeca, în cele din urmă, relevanța acestor statui.”
Faptul că Păunescu a ales o cale politică controversată sub influența comunismului nici nu mă interesează atât de mult. Eu, personal, am decis să îmi respect demnitatea refuzând să mă implic în politică. Aceasta este alegerea fiecărei persoane, iar deciziile istorice ale altor personalități trebuie lăsate la aprecierea viitorimii.
Se știe că statuile, chiar și cele controversate, nu ar trebui distruse. Este o greșeală să te grăbești în a elimina un simbol. Fie că ne place sau nu, trecutul este parte integrantă a identității noastre colective, iar decizia de a păstra sau a elimina un bust ar trebui lăsată în seama generațiilor viitoare.
Existența busturilor ar trebui să fie acompaniată de o reflecție profundă asupra valorilor pe care acestea le reprezintă. Levitic 26:1 ne oferă o învățătură valoroasă: „Să nu vă faceți idoli” este un avertisment care, aplicat în contextul statuilor, ne invită să ne gândim de două ori înainte de a ridica monumente care ar putea deveni simboluri ale idolatriei vremurilor noastre.
În final, susțin că amplasarea bustului lui Păunescu a fost o acțiune pripită; totuși, durata sa pe soclu ar trebui să fie lăsată la aprecierea succeselor sau insucceselor de către generațiile viitoare.
