Ali Larijani, monstru care îl studia pe Kant
Recent, jurnaliștii de la The New York Times au informat despre uciderea lui Ali Larijani, un oficial de frunte al securității în Iran. Conform comunicatului emis de armata israeliană, Larijani a fost victima unui atac nocturn, iar dispariția sa reprezintă o lovitură semnificativă pentru structura de putere iraniană. Această situație stârnește întrebări cu privire la impactul pe care l-a avut Larijani asupra politicii interne și externe a Iranului.
Este important de menționat că Larijani a jucat un rol crucial în justificarea acțiunilor represive împotriva protestatarilor din Iran. Deși prima impresie ar putea fi că era o persoană ignorantă, realitatea este că acesta a fost un filozof rafinat, autor al unor lucrări ce analizează gândirea lui Immanuel Kant.
Gid’on Lev, un intelectual israelen, și-a împărtășit impresiile despre opera lui Larijani în publicația Haaretz, evidențiind complexitatea gânditorului iranian. El subliniază că Larijani combina profunditatea reflecției filozofice cu o activitate practică intensă, reușind să formuleze critici acide la adresa autorităților din Iran și să militeze pentru modernizarea societății.
Paradoxul constă în faptul că, în ciuda studiului profund al gândirii kantiene, Larijani a avut un parcurs care îl plasează în rândul celor care justifica violența și reprimarea. Filosofia kantiană promovează ideea de respectare a umanității ca scop în sine, iar întrebarea care se ridică este: cum poate un gânditor să susțină atât de vehement idealuri umaniste, în timp ce participă activ la acțiuni contrare acestora?
Studiul lui Kant l-ar fi îndemnat pe Larijani să considere legea morală universală, adică imperativul categoric, care stipulează că acțiunile trebuie să fie astfel încât să poată fi generalizate fără a afecta demnitatea umană. Aceasta ar putea fi tradusă în cultura românească prin principiul „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”. Astfel, se pune în discuție etica și moralitatea în raport cu cunoștința acumulate.
Problema este una profundă: cititul nu garantează moralitatea, iar istoria ne arată că mulți intelectuali extrem de erudiți au putut justifica faptele abominabile. Aceasta evidențiază o diferențiere între cunoștințele teoretice și virtutea morală, așa cum a fost subliniat de Aristotel.
Într-un interviu, analistul politic Adrian Bușu a afirmat că Larijani a studiat filosofia occidentală pentru a-i contracara fundamentele. Totuși, dificultatea accesului la lucrările sale din cauza barierelor lingvistice lasa un gol în înțelegerea profundă a gândirii sale. Aceasta se adaugă la o serie de intelectuali care, de-a lungul istoriei, au justificat regimuri represive, provocând o reflexie asupra dedublării personalității.
Filosoful Leonid Dragomir a ilustrat ideea că, în Orient, este o viziune ambiguă asupra valorii cărților în atingerea unui scop superior, cum ar fi Nirvana. Eminescu sintetizează esența acestei dileme, arătând că experiențele vieții sunt ceea ce contează cu adevărat. Astfel, întrebările despre legătura dintre cultură și moralitate rămân deschise, invitând la o introspecție profundă.
