Operațiunea Căbănuța: Improvizație și Ineficiență Administrativă în Câmpulung
În centrul municipiului Câmpulung, de trei zile are loc o acțiune neobișnuită și deloc eficientă: angajații Administrației Domeniului Public (ADP) se luptă să mute cabanele din lemn situate în Piața Primăriei, construcții pentru care s-au cheltuit aproape 2 miliarde de lei vechi din fonduri publice. Această operațiune, care ar fi trebuit să fie simplă, s-a transformat într-un adevărat spectacol al improvizației și neputinței administrative.
Martorii evenimentelor descriu cum muncitorii trag, împing și ridică aceste căbănuțe folosind forță brută, scripete, lame metalice și chiar un buldoexcavator. Munca se desfășoară, însă, într-un mod care seamănă mai mult cu o activitate de șantier improvizat decât cu disciplina specifică unei instituții publice. După ce prima strategie de a „le ridica și pleca” a eșuat, angajații au fost nevoiți să recurgă la soluții de avarie.
Procedura de mutare este laborioasă: fiecare căbănuță este ridicată pe suporturi metalice și apoi, cu ajutorul unui scripete, se face posibilă introducerea cupei buldoexcavatorului dedesubt. În final, întreaga construcție este ridicată cu dificultate într-o benă pentru transport. Procesul durează ore întregi doar pentru o singură căbănuță, iar viteza lentă a operațiunii nu face decât să incite ironia localnicilor, unii dintre ei glumind că mutarea s-ar putea finaliza „până la următorul recensământ” dacă vremea se strică.
Problema fundamentală constă în modul în care au fost construite aceste cabine, gândite inițial ca spații pentru comercianți, ele s-au dovedit a fi foarte grele, complicându-le manevrarea și transportarea. Reprezentanții ADP au luat în considerare chiar dezmembrarea căbănuțelor, dar această soluție ar fi implicat riscul ca, după demontare, construcțiile să nu mai fie reutilizabile. Astfel, s-a decis mutarea acestora în formă intactă, în ciuda dificultăților evidente.
Comercianții care au folosit aceste căbănuțe au exprimat, la rândul lor, nemulțumiri legate de impracticabilitatea lor, acestea devenind mai degrabă un element decorativ în peisajul urban decât un sprijin real pentru afacerile lor. Între timp, ADP susține că nu dispune de fonduri pentru a angaja echipamente specializate pentru transport, astfel că muncitorii instituției au devenit forța de muncă principală în această acțiune, transformându-se mai mult în manipulanti improvizați.
Imaginea muncitorilor care trag cu frânghii de căbănuțele uriașe prin centrul orașului a devenit un simbol al unei investiții contestate, văzută ca o dovadă a disconectării acesteia de nevoile reale ale comunității locale. În fața contribuabililor, această scenă nu poate fi ignorată: banii publici au fost investiți în structuri care nu pot fi mutate decât printr-o desfășurare de forțe care ar fi adecvată transportului unor structuri industriale. În timp ce se invocă lipsa de fonduri, orașul asistă la o demonstrație în direct a improvizației administrative și a unei munci dusă la limită.
