„`html
SFINŢII PĂRINŢI ŞI POSTUL CUMPĂNIT
4 aprilie 2026
Am gândit adesea la cei care nu pot să postească, dar simt o povară uriașă de vinovăție pentru că nu reușesc să respecte rânduielile din cauza stării lor de sănătate. Odată, am auzit pe cineva exclamând: „Vai, vine iarăși postul! Ce mă fac, că nu pot să postesc, deși mi-aș dori foarte mult!” Această mărturisire, cu o sinceritate naivă, m-a amuzat. L-am îndemnat să înțeleagă că Dumnezeu îl iubește chiar și așa, iar el poate consuma ceea ce îi este necesar fără frică, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru toate.
Dar ce ar trebui să facem în astfel de situații? Sfântul Ioan Gură de Aur ne oferă o lumină în această chestiune: „Cine mănâncă și nu poate să postească, să împartă milostenie din plin și să facă rugăciuni stăruitoare, dovadă că își dorește să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că slăbiciunea trupească nu este o piedică în fața acestei dăruiri.” El subliniază că ai în vedere împăcarea cu dușmanii și alungarea răutăților din suflet sunt acte ce constituie un adevărat post, așa cum ne cere Domnul.
Când vorbim despre adevăratul post, ne dăm seama că acesta aduce cu sine și postul sufletului, facilitând mai ușor controlul asupra trupului. Sfântul Simion Noul Teolog descrie postul ca pe un doctor al sufletului. El este capabil să îmblânzească mânia, să subțieze trupul, să alunge somnul, să trezească duhul spre fapte bune, să curețe mintea și să o elibereze de gânduri rele. Postul ne ajută să ne stăpânim limbajul și să nu rostim cuvinte urâte.
Cu toate acestea, întâlnești adesea persoane care, din dorința de a se înălța în ochii altora, își proclamă faptele de fervență duhovnicească. Aceasta, însă, nu are ce căuta în fața lui Dumnezeu. Așa cum ne-a învățat Sfântul Vasile cel Mare, „înfrânarea făcută în fața altora nu este apreciată de Duhul Domnului”. Acesta subliniază că înfrânarea trebuie să vină dintr-o dorință reală de a ne supune lui Dumnezeu și nu din dorința de a obține lăudă. La ce bun să postim dacă uităm de ospitalitate?
Am fost la un moment dat stareț și am văzut cum Consiliul de Conducere a decis vânzarea fructelor, împotriva voinței mele. Aceasta m-a revoltat, dar am acceptat. Însă, am observat curând cum vizitatorii noștri apreciau fructele și mâncau cu bucurie. Auzind că nu se simt bine fără aceste fructe, am decis să le oferim tot ce era necesar. Acest gest a fost cât se poate de fericit și a dus la o abundență în mănăstire.
Un exemplu din Pateric ne învață pe aceia dintre noi care putem cădea în ispita aceasta: „Un egumen care oprea ospitalitatea a fost pedepsit prin faptul că furnicile au dus rezervele de grâu din mănăstire.” Așadar, a primi pe cei ce ne calcă pragul, chiar și în vreme de post, este o acțiune plăcută lui Dumnezeu. Bătrânul Avacum, în fața morții, primea vizitatori, văzând în fețele lor chipul lui Iisus Hristos, ideal de ospitalitate.
Astfel, postul nu are valoare dacă uităm să fim ospitalieri. Această atitudine trebuie să ne ghideze, căci în iubirea față de semeni, găsim adevărata esență a postului.
Calinic Argeșeanul
„`
