Moara cu noroi
În interacțiunile mele cu reprezentanți ai clasei politice și ai presei din diverse colțuri ale lumii, am observat cu mare atenție agresivitatea interpersonală. Din experiențele acumulate, pot afirma că în România „moara cu noroi” funcționează într-un ritm mai intens decât în alte țări. Românii, din păcate, par a fi mai predispuși decât alte nații să se insulte unii pe alții. Am dezvoltat o tradiție maladivă în care, atât în presă, cât și în viața publică, ne aruncăm în bălăcăreală, crezând în mod eronat că astfel ne demonstrăm puterea, inteligența sau abilitatea de a fi șireți. Deși conceptul de șmecherie există în multe culturi, la noi a fost îmbrățișat cu un entuziasm aparte, devenind aproape un simbol al prestigiului social. Astfel, persoana care se dovedește a fi „șmecheră” și cu un vocabular violent primește o recunoaștere surprinzător de mare în ierarhia informală, aspecte ce sunt reflectate constant în mass-media și pe rețelele sociale.
De altfel, în România, dezbaterile sunt adesea marcate de personalizarea conflictului. Critica nu vizează doar ideile, ci și persoanele, fiind acompaniată de ironie, sarcasm și reacții emoționale care, în alte culturi, ar fi catalogate drept extreme. Fără a sugera că ar trebui să ne asemănăm suedezilor sau norvegienilor, unde consensul și moderarea sunt norme, măcar ar fi de dorit să ne apropiem de standardele francezilor sau germanilor, unde discursul poate fi aspru, dar atacurile directe la persoană sunt complet inacceptabile.
În mediul online, „șmecherul” român, cu un limbaj demn de cele mai joase colțuri, devine o vedetă. Protejat de anonimat și de puținele riscuri legale, el continuă să insulte, găsind întotdeauna un public care să îl susțină. Această rețea de agresivitate verbală formează un context nefavorabil care sufocă dialogul sociabil sănătos, înrăutățind percepțiile, promovarea meritocrației și progresul civilizațional.
Ar fi constructiv ca aceste trăsături românești să fie privite doar ca niște notițe marginale, dar legea acțiunii și reacțiunii funcționează, iar șmecheriile nu creează decât repulsie. Trecând peste orgolii, nu e deloc întâmplător că suntem percepuți ca fiind cea mai umilită națiune din Uniunea Europeană — și aceasta este o soartă pe care ni-o merităm.
Am în minte o seară petrecută în fața televizorului într-o țară extrem de săracă din Africa, unde am asistat la o dezbatere despre rolul religiei în educația școlară. Am fost impresionat de seriozitatea participanților, care discutau cu modestie și precauție. Spre deosebire de atmosfera noastră, care tinde adesea spre circ, acolo am găsit un amfiteatru al ideilor și respectului.
Încrederea românilor în ceilalți este în cădere liberă, iar defectele altora sunt văzute mereu ca reflectări ale propriilor noastre slăbiciuni. Această spirala vicioasă generează frustrare și complexitatea inferiorității, transformând România într-o națiune nevrozată. Trecutul nostru plin de umilințe pare să ne determine să perpetuăm o cultură superficială, în care manelele au devenit expresia politică a unei stări de degradare. Această subcultură a invadat nu doar societatea, ci și structurile politice și instituționale.
Părăsind aceste considerații, îmi amintesc cum în biroul unui fost președinte reformator din Senegal am simțit o atmosferă de modestie și responsabilitate, comparativ cu politicianul român care, în general, nu pare să conștientizeze importanța rolului său în slujba comunității. Această atitudine de comoditate și superficialitate se reflectă în alegerile noastre politice și în performanța acestora.
În cazul în care aș deține funcția de ministru al Educației, aș institui un curs obligatoriu de „caragialism”, în care elevii să învețe cum să se abțină de la oportunism și lipsa de principii. Măcar o stare de spirit mai lucidă ar putea fi cultivată în generațiile viitoare, contracarând influențele negative specifice culturii maneliste. Aș dori ca „moara cu noroi” să fie un concept învechit și nefuncțional, însă, din păcate, se dovedește a fi motorul național principal. Este esențial să conștientizăm că o societate care se hrănește cu noroi nu l-ar oferi niciodată ca o resursă prețioasă. Trebuie să acționăm și să oprim acest mecanism distructiv, construind poduri de dialog și respect reciproc, pentru a ne regăsi cu adevărat ca națiune.
Să oprim moara cu noroi!
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
