Moara cu noroi
Între interacțiunile mele cu politiceni și jurnaliști din diverse țări, am observat un lucru: agresivitatea interpersonală este semnificativ mai accentuată în România. Ne-am transformat într-o națiune în care insultele circulă liber, atât în presă, cât și în viața cotidiană. Această tradiție de a ne jigni unii pe alții a ajuns să fie percepută ca un semn de forță, inteligență sau abilitate. Întreaga noastră cultură a șmecheriei este un fenomen recognoscibil, dar niciunde nu este atât de venerat cum este în România. Ceea ce ar trebui să fie un defect devine, în mod paradoxal, o calitate apreciată. Faptul că figura șmecherului cu limbaj vulgar este celebrată pe rețelele de socializare subliniază o realitate socială alarmantă.
În fiecare dezbatere publică românească, personalizarea conflictului este inevitabilă, iar atacurile la persoană eclipsează adesea discuțiile despre idei. Comportamentul agresiv, însoțit de sarcasm și ironie, este un mod de a reacționa emoțional, aspecte care, în alte culturi, ar provoca reacții de dezaprobat. Nu ne putem compara cu încrederea și modul de comunicare normat pe care îl au suedezii sau danezii, dar nici nu ne îndreptăm spre un dialog civilizat precum cel din Franța sau Germania, unde, deși schimburile de idei pot fi dure, atacurile personale sunt complet inacceptabile.
Fenomenele de agresivitate și lipsă de respect au un impact profund asupra societății noastre. Distrugerea dialogului constructiv generează o nebulă care împiedică progresul și împiedică avansarea valorilor meritocratice. Când un astfel de comportament devine norma, inevitabil pretențiile sociale cresc, iar resentimentele față de ceilalți cresc exponențial. Aceasta duce la concluzii facile, cum ar fi caracterizarea românilor ca fiind lași și corupți, ignorând însă că aceste defecte sunt adesea reflecții ale propriilor noastre vulnerabilități.
Ceea ce trăim este doar un ecou istoric al umilințelor anterioare, iar cultura manelistă contribuie decisiv la acest tablou sumbru. Aceasta, în mod paradoxal, se regăsește și în comportamentul politic, unde lipsa de responsabilitate și seninătatea cu care se exercită puterea sunt alarmante. Un politician român, cu excepțiile de rigoare, percepe statutul său ca pe un dat, iar munca pentru binele comunității nu este o preocupare centrală.
În contrast cu modelele de comportament civilizat observate în alte țări, un român face din refuzul regulilor o medalie de onoare, trăind cu iluzia că șmecheria și abilitatea de a ocoli legea reprezintă cheia succesului. Această idee este alimentată de un sentiment de superioritate nejustificată și de o așteptare constantă ca ceilalți să ofere soluții rapide pentru problemele noastre, fără un aport real din partea noastră.
Dacă aș avea puterea de a schimba ceva, aș introduce un curs supra caragialismului în școală, pentru a învăța generațiile viitoare cum să evite capcanele oportunismului și să nu piardă din vedere principiile morale. Caragiale ne-a arătat cum să ne privim cu umor și autoironie, iar astăzi suntem mai înclinați să ne lăsăm prinși de cultura superficială a manelelor, care ne îngroapă în mocirlă.
În concluzie, moara cu noroi din România ne macină fără milă. Fiecare individ care contribuie la această dinamică este, într-un anumit sens, un dușman al binelui comun. Poate, e timpul să lăsăm deoparte celebrul nostru noroi și să ne îndreptăm către o viață mai morală, chiar dacă resursele noastre sunt limitate.
