DAJJAL LOCUIEȘTE LA CASA ALBĂ? NO WAY!
Atunci când privim din Occident spre Iran, imaginea care ne vine în minte este adesea cea a ayatollahilor cu barbă, a gardienilor revoluției care execută sentințe dure, a corpurilor spânzurate de macarale și a răzbunărilor violente pentru fapte precum adulterul. Familiile sunt adesea pedepsite colectiv pentru actele unui singur membru, în timp ce milioane de femei sunt obligate să-și acopere fețele cu hijab, sub amenințarea unei poliții secrete care vânează homosexualii, însoțite de urletele isterice de „moarte Americii” și „moarte entității sioniste”.
Dacă ne-ar fi posibil să încercăm să ne plasăm în perspectiva fundamentaliștilor iranieni, imaginile care ne-ar apărea ar include adolescentele din cartierul Soho din Londra, prostituatele din Place Pigalle din Paris, consumatorii de droguri cu spume la gură din Bronx și crimele din Harlem, paradele gay din București și oamenii fără adăpost din Bruxelles, precum și presa de scandal și corupția guvernamentală care afectează fiecare colț al globului.
Diferența semnificativă este că Occidentul nu nutrește o ură viscerală față de Iran, pe când, la nivelul conducerii iraniene și al populației tradiționaliste, Iranul cultivă un sentiment puternic de aversiune. De aici rezultă un risc major pentru Occidentul modern în cazul în care Iranul ar obține accesul la arme nucleare. De exemplu, India și Pakistanul au dezvoltat arsenale nucleare îndreptate unul împotriva celuilalt, iar Coreea de Nord folosește amenințarea cu bomba atomică ca un mecanism de protecție împotriva unei eventuale invazii din sud, dar, spre deosebire de Iran, niciuna dintre aceste națiuni nu își proclamă disprețul față de restul lumii în termeni atât de agresivi.
Cu toate că respectul față de islamul șiit este fundamental, se consideră adesea că aceasta este cea mai puțin favorabilă religie pentru a deveni bază a unei politici de stat, având în vedere natura eshatologică a doctrinelor sale, în special cele din șiismul duodecimist. Această doctrină profundă și complexă se concentrează pe ideea de mesianism, așteptând revenirea Imamului Ascuns pentru a reinstaura dreptatea pe pământ.
Conform tradiției șiite, un semn major al apropierii sfârșitului istoriei este, într-un mod obiectiv, ceea ce se întâmplă actualmente în Occident: o proliferare a nedreptății și corupției. Se crede că societățile vor fi dominate de opresiune, minciună și degradare morală, iar aceste condiții vor pregăti scena pentru intervenția providențială a lui Mahdi. Figura lui Dajjal apare adesea în această tradiție, fiind comparată cu Anti-Cristul din doctrina creștină. Dajjal este văzut ca un impostor capabil să înșele omenirea prin puteri aparent miraculoase, conducând astfel lumea spre o confuzie spirituală profundă. Este absolut plauzibil ca în mentalitatea acestor oameni să existe credința că Dajjal locuiește la Casa Albă, în Washington.
În momentele critice ale crizei globale actuale, Mahdi ar urma să se manifeste în orașul sacru Mecca, aproape de sanctuarul central al islamului, Kaaba. Tradiția indică faptul că, la început, el va fi sprijinit de un grup restrâns de 313 credincioși devotați, simbolizând o elită spirituală pregătită să participe la instaurarea dreptății divine. De aici ar putea începe un proces de restaurare morală și politică a lumii islamice și, conform viziunii unor interpreți, a întregii umanități. Poate că unele dintre doctrinele mondiale, cum ar fi liberalismul, au un caracter diabolic, dar nicio ideologie din Occident nu se apropie de vastitatea potențialului distrugător pe care îl poate genera fundamentalismul islamic.
În Iranul contemporan, eshatologia Mahdistă rescrie agenda politică, conducerea considerându-se avangarda pregătirii pentru revenirea Imamului. Așteptarea acelui Imam Ascuns este o sursă de speranță pentru credincioși, legitimând lupta contra nedreptății. Spre diferență de alte interpretări apocaliptice, eshatologia șiită nu se limitează la distrugerea întregii lumi, ci se concentrează asupra transformării sociale și politice, condusă de o entitate divină. Este evident că, pentru a-și putea aduce aceste viziuni religioase în realitate, un arsenal nuclear le-ar completa unele dintre halucinațiile spirituale existente.
Doctrina lui Samuel P. Huntington referitoare la relațiile internaționale, sintetizată în celebra sa teză despre „ciocnirea civilizațiilor”, se aplică cu precizie războiului actual din Iran.
Adrian Papahagi expune situația: „În ciuda ambiguităților lui Trump, SUA au atacat (direct sau indirect) interesele ruso-chineze, nu pe cele europene. Într-un tablou mai larg, ne confruntăm încă cu o luptă între democrații și tiranii. Este, de asemenea, un război de civilizație, nu doar un bellum omnium contra omnes, condus strict de interese economice sau de revizionism. Axa dictaturilor (Venezuela, Rusia, Iran, China) a fost atacată din punct de vedere strategic. Venezuela, Rusia și Iranul sunt furnizori de petrol pentru China. Între timp, axa democrațiilor (SUA-Europa-Israel) este într-o situație delicată, dar rezistentă.”
Nu putem contesta dreptul niciunei civilizații de a visa la o lume mai dreaptă, în contextul în care ceea ce propune Occidentul este perceput de unii ca o formă de nedreptate și degradare umană. Problema stă în faptul că Occidentul a reușit, cu toată imperfecțiunea sa, să mizeze pe democrație, pe când multe dintre statele estice optează pentru dictaturi variate. Aici se află realitatea amenințării nucleare: este mult mai probabil ca un regim dictatorial, asediat de fantasme religioase, să declanșeze un război atomic decât o democrație.
Poate că cineva va aduce în discuție momentul din Biroul Oval, când un grup de pastori evanghelici s-au rugat împreună cu președintele SUA, Donald Trump, cerându-i să primească „înțelepciune divină” pentru a conduce națiunea într-o perioadă dificilă. Poate că această scenă este emblematică pentru ceea ce putem considera fundamentalism creștin. Dacă aceasta este o concluzie validă, la rândul ei ar putea deschide discuția despre diferitele grade de fundamentalism și influența sa asupra politicii.
În concluzie, căile divinității sunt adesea complicate.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
