Ayatollahul Khamenei, mai prost decât Simion și mai nebun decât Călin Georgescu
Mă scuzați pentru aceste comparații care pot părea bizare, dar dacă analizăm bine, înțelegem că, în eventualitatea improbabilă în care AUR și Călin Georgescu ar ajunge la putere, România s-ar putea confrunta cu o teocrație paradoxală, proamericană și cu parfum european. Aceasta este motivul pentru care consider că defunctul ayatollah Khamenei a fost mai puțin inteligent decât Simion și mai instabil decât Călin Georgescu, având în vedere că amândoi au abilitatea de a-și declara simpatiile trumpiste.
Americanii l-ar fi lăsat pe Khamenei să conducă și să continue orice revoluție islamică pe care și-o dorea, poate chiar i-ar fi trecut cu vederea prietenia cu regimurile de la Moscova și Beijing, cu condiția ca el să nu dezvolte un program nuclear și să nu aducă în discuție, în fiecare dimineață și seară, dorința de moarte pentru America și Israel. De aceea, afirmația lui Donald Trump, referitor la eliminarea ayatollahului, este corectă: „Aceasta nu este doar dreptate pentru poporul Iranului, ci pentru toți marii americani și pentru oamenii din multe alte colțuri ale lumii care au fost uciși sau mutilați de Khamenei și banda sa de huligani însetați de sânge”.
Corect! În secolul XXI, când orice tânăr, de pe orice meridian, aspiră la libertate, a încerca să menții un stat condus de un lider suprem, care să decidă nu doar asupra chestiunilor religioase, ci și asupra celor politice, economice și militare, este o adevărată absurditate. În era inteligenței artificiale, este grotesc să pretinzi că autoritatea politică legitimă trebuie să provină din principiile religiei Sharia, susținând că clerul este cel mai apte să guverneze. Când se manifestă în structuri de stat, religia asumă inevitabil aspecte fundamentaliste și conduce la terorism.
Uniunea Jurnaliștilor Ortodocși explică situația. Rădăcinile acestei urii se află în conceptele escatologice ale islamului șiit, în special în ideologia mahdistă. Conform acestei credințe, Mahdi – succesorul final al profetului Mahomed – va apărea la sfârșitul acestor vremuri pentru a înfrunta forțele răului. În viziunea teologică și ideologică iraniană modernă, Israelul este fost văzut ca întruchiparea acestui rău. De aceea, distrugerea statului evreu și a liderilor americani devine nu doar o aspirație politică, ci și o obligație religioasă – o condiție a încheierii erei mesianice.
Nicholas E. Meyer, în lucrarea sa „The Free Thinker”, oferă lămuriri suplimentare: conducerea iraniană detestă Statele Unite și Israelul. Pe lângă resentimentele specifice față de SUA, cum ar fi răsturnarea guvernului Mossadegh în 1953 și sprijinul dat de Washington șahului disprețuit, ei urăsc Occidentul în întregime, văzând Statele Unite ca inima acestuia și Israelul ca „laba de pisică” a Americii. Există totuși o distincție crucială în modul în care îi tratează pe cei doi inamici majori. Poate că Statele Unite sunt echivalente cu Satana, însă ei nu solicită cu insistență ca acestea să fie complet șterse de pe fața pământului, așa cum se întâmplă în cazul Israelului. Diferența este evidentă: că Israelul este evreu. Ură este, în esență, de natură religioasă.
Într-adevăr, s-a întâmplat un lucru remarcabil, de care astăzi aproape nu se mai ține cont. În războiul arabo-israelian din 1948, Fâșia Gaza, care fusese atribuită palestinienilor, a fost ocupată de Egipt, iar Cisiordania, care de asemenea le fusese delimitată de ONU, a căzut sub stăpânirea Transiordaniei (denumită ulterior Iordania). Cu toate acestea, palestinienii nu au reclamat această situație. Aceasta demonstrează că problema lor fundamentală, în ciuda tuturor protestelor contrare, nu este posesia teritoriului, ci religia celor care îl dețin.
Regimul de la Teheran a mizat fără îndoială pe dezvoltarea unui program nuclear pentru a înfrunta „răul” occidental, chiar și cu riscul apocalipsei mondiale. Chiar dacă eliminarea regimului mulahilor și transformarea Iranului într-un stat eșuat ar avea multiple implicații geopolitice, problema programului nuclear rămâne cu siguranță cea mai importantă din prezent.
Se pot face nenumărate speculații despre Trump și Netanyahu; poate că primul a intrat în panică în vederea alegerilor de la mijlocul mandatului, din cauza scandalului Epstein, iar cel de-al doilea se teme de o condamare pe care președintele Isaac Herzog nu ar dori să o grațieze anticipat. Totuși, în acest moment, ar fi decent să ne referim la acești doi oameni ca la eroi, care îndepărtează spectrul războiului atomic din fața civilizației umane.
În final, am o glumă din Israel: în prezent, întreaga conducere iraniană este formată din doar trei agenți Mossad care nu se cunosc unii pe alții, altfel și-ar continua misiunea.
