„`html
Lăudați de adversari
26 ianuarie 2026
Al doilea succes din 2026 obținut de FC Argeș i-a impresionat și pe adversarii direcți ai piteștenilor. Mihai Stoica, managerul lui FCSB, echipa pe care FC Argeș a învins-o în prima etapă cu 1-0, și Sorin Cârțu, de la Universitatea Craiova, care a reușit să învingă de două ori FC Argeș în campionat, au fost invitații lui Silviu Tudor Samuilă în emisiunea Fotbal Show. În cadrul emisiunii, cei doi au avut cuvinte de apreciere pentru parcursul echipei antrenate de Bogdan Andone.
MM Stoica a declarat: „E o echipă care arată bine, am lucrat cu Andone și știu cum pregătește echipele. Au profitat de slăbiciunea celorlalte, cum suntem noi. Dar a organizat bine jocul și a scăpat de un jucător care nu îi plăcea, Caio, și l-a luat pe Micovschi, care face ambele faze, e un câștig, face ambele faze!”
Sorin Cârțu a spus: „Eu am zis că merg pe mâna lui FC Argeș în lupta la play-off pentru că și din jocurile cu noi s-a văzut că e o echipă grea, un joc bine organizat. Andone e un antrenor care cere echipei lui să stea într-un echilibru pe tot parcursul jocului. Și dacă conduc sau dacă sunt conduși, e la fel. E o echipă grea, sunt muncitori, n-au jucători care să iasă în evidență.”
„`